Alergarea la feminin, fie pe asfalt, la munte sau la mare, pe teren plat, în parc sau pe zăpadă, râmane o bucurie în sufletul fiecărei practicante.
Încă din 1961, atunci când Julia Chase s-a hotărât să participe la o cursă organizată în Manchester, marcând istoria începutului alergării feminine, reprezentantele sexului frumos nu s-au mai oprit. Și pe bună dreptate, având în vedere sentimentele și trăirile care se simt în timpul unei competiții.
Întrucât fiecare ediție Gerar este reprezentată de câte unul sau mai mulți ambasadori, dorim să scoatem în evidență și în această ediție oameni care dau un exemplu pozitiv societății și lumii sportului de amatori. Am ales anul acesta să promovăm alergarea la feminin – o preocupare a compeției prin acordarea unui număr de locuri preferențial pentru echipele mixte și cele de feminin, încrajând astfel alergătoarele să participe la Gerar (fără însă să-i neglijăm pe baieți), anul acesta ambasadorii Gerar sunt echipa feminină Fetele Compressport formată din Denisa Dragomir, Ingrid Mutter și Gianina Tănase.
Toate trei sunt cele mai bune alergătoare montane de la noi din țară, sportive cu un palmares inspirațional, caracterizate prin talent, modestie și fair-play. Ele constituie un exemplu pozitiv pentru noi și am vrea sa constituie o motivație pentru fetele alergătoare, dar și pentru băieți 😉
Denisa Dragomir
Denisa Dragomir este născută pe 22 August 1992. A fost votată cea mai bună alergătoare montană din România în 2015, probabil va fi cea mai bună și în 2016, fiind la mare “bătaie” cu Ingrid, iar printre cele mai notabile rezultate ale ei în 2016, potrivit site-ului 4run.ro, regăsim titlul national la alergare montană, s-a clasat pe primele două locuri în mod constant în ultimii 2 ani la Campionatul balcanic la alergare montană, locul I la circuitul ”La Sportiva Mountain Running Cup” (Giir di Mont, Trentapassi Skyrace, ResegUp, Stava Mountain Race & Rosetta SkyRace), precum și un meritoriu loc 28 în clasamentul mondial de alergare montană. Denisa nu este doar alergătoare, ea a absolvit două facultăţi: Educaţie Fizică şi Sport, respectiv Drept, astfel că anticipăm că va avea o activitate de success și în alte domenii. Pe Denisa o puteți urmări pe facebook, dar și în presa de alergare, precum și cea locală care scriu frecvent despre performanțele ei.
Ingrid Mutter
Ingrid Mutter, cea mai tânară în alergarea montană dintre cele trei si foarte tânără ca vârstă (tot la mare “bătaie” cu Denisa, fiind născută pe 15 iunie 1992), a înregistrat o evoluție absolut fantastică în ultimul an, ajungând vice-campioană națională la alergare montană, locul 2 în circuitul ”La Sportiva Mountain Running Cup” (Giir di Mont, Trentapassi Skyrace, ResegUp, Stava Mountain Race & Rosetta SkyRace), locul 36 în Campionatul mondial de alergare montană. Ingrid este nu doar o alergătoare pasionată și în plină ascensiune, ci îmbină pregătirea și activitatea sportivă, cu multă ambiție și muncă, cu studiile universitare în medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca. În timpul liber Ingrid este și voluntar (în sport și nu numai) în cadrul CPNT (Clubul pentru Protecția Naturii și Turism) din Brașov. Despre Ingrid și ce face ea puteți citi mai mult pe pagina ei unde povestește ceea ce face, dar cu foarte multă modestie.
Gianina Tănase
Gianina Tănase este născută pe 05.10.1980, dar nu vă lăsați înșelați pentru că asta nu e decât o cifră, Gianina fiind o alergătoare redutabilă și extrem de talentată. La ea vom începe prin a o caracteriza ca alergătoare montană, programator, om de afaceri (este importator Compressport în România și face asta cu mult succes, iar standul cu produse de compresie Compressport îl puteți vizita la Expo Gerar), organizator de evenimente sportive (a pus bazele unui maraton montan apreciat Hercules Maraton), pasionată de ski de tură, dar Gianina este o mamă cu normă întreagă, având doi baieți minunați (Vlad și Radu). Gianina a descoperit muntele, alergarea montană, concursurile de aventură, bicicleta, ski-ul la 27 de ani, atunci când l-a întâlnit pe soțul său, alergătorul montan Alin Tănase. Gianina a câștigat cam toate concursurile de alergare din România, atât la individual, cât și la cele de echipă, iar pe plan internațional se poate mândri cu un meritoriu loc III la un maraton montan foarte greu, Olympus Maraton, în Grecia. Numai în anul 2016, performanțele ei naționale includ: locul I la Brașov Marathon, Ciucaș X3 și Hercules (proba de semimaraton), locul II la Ecomarathon și la Maraton Piatra Craiului (secondându-și colegele de echipă pe Ingrid la Moeciu și pe Denisa la Zărnești).
Gianina este și cea mai activă în mediul online (cred că aici își spune cuvântul formarea profesională) și puteți citi despre ea, urmări aventurile aici https://www.facebook.com/GianinaTanaseRamona/;
http://gianinalin.blogspot.ro; http://gianinatanase.blogspot.ro.
Vă invităm să susțineti echipa “Fetele Compressport”, dar și pe toate celelelte participante la Gerar 2017 și să credeți în povestea voastră din ziua de 28 ianuarie 2017.
Alergarea este parte din viața noastră și este datoria noastră, adeseori morală, să susținem oamenii buni implicați în lumea marea a sportului românesc.
Save
Save
Save
Save
Save
Save
Save
Save
Save
Save
Save
Save