Valorile Gerar – Responsabilitate

Strategia Semimaraton Gerar pentru un eveniment responsabil față de mediu și comunitate

Începând cu ediția 2016, Semimaraton Gerar își dorește să devină un eveniment mai responsabil și sustenabil în același timp, cu două priorități: reducerea deșeurilor și susținerea comunității.

Fie că ne place sau nu, sportul nostru drag, alergarea, participând la evenimente sportive, are un impact considerabil asupra mediului, atât prin consumul de resurse, cât și prin generarea unui număr impresionant de deșeuri.

Credem că este răspunderea noastră, atât ca organizatori, cât și ca participanți să încercăm să schimbăm sau măcar să ameliorăm această situație. Astfel că, începând cu ediția 2016, la Semimaraton Gerar vom avea în orice decizie organizatorică această direcție de eveniment responsabil. Sperăm ca de la ediție la ediție să găsim idei cât mai creative pentru a organiza un eveniment cât mai plăcut pentru participanți, dar cu un impact cât mai mare în comunitate și cu un număr minim de deșeuri.

Găsiți detaliat mai jos ce vom implementa în această direcție de responsabilitate și creare eveniment responsabil.

Reducerea deșeurilor

Declarații asumate electronic

Una din cele mai mari dorințe este reducerea consumului de hârtie. Așa că vom dezvolta un sistem nou în cadrul aplicației de înscriere care va permite asumarea electronică a prevederilor declarației pe proprie răspundere. Astfel că fiecare concurent va primi prin email un link personalizat unde acesta va putea reciti declarația (aceasta a fost afișată și la înregistrare) și va putea să-și asume conținutul acesteia, obligațiile și răspunderea ce-i revin prin participarea la eveniment, completând în mod corect și complet numele, prenumele și data nașterii. Sistemul va reține aceste informații, precum și data semnării/asumării, adresa IP și semnătura browserului pentru a certifica că un concurent a citit și a semnat/și-a asumat declarația.

Cei care nu doresc să semneze electronic vor putea semna și la fața locului declarația, însă, pentru a reduce numărul de declarații printante, vor fi disponibile un număr limitat de declarații doar pentru citire, semnarea făcându-se pe un tabel nominal de înscriși, iar durata ridicării kit-ului de participare va fi mai mare.

Ambalaj reutilizabil pentru kit

La toate edițiile vom încerca să găsim diverse soluții pentru a oferi kitul într-un ambalaj ce poate fi reutilizat. Pentru ediția 2016, kiturile vor fi oferite în sacoșe de pânză realizate de către prietenii de la Atelierul de Panza.

Sacoșa oferită, pe lângă reducerea consumului de deșeuri, mai are două atu-uri:

  • este realizată din deșeuri textile reutilizate;
  • este produsă într-o unitate protejată, care oferă locuri de muncă unor doamne cu dizabilități fizice. Dacă lucrezi într-o companie cu peste 50 de angajați, află care sunt beneficiile colaborării cu o unitate protejată aici.

Reducerea consumului de hârtie din kituri

Politica evenimentului ce va fi transmisă tuturor partenerilor este că în kitul de participare vom încerca să reducem la maxim consumul de hârtie. Astfel, vom elimina flyerele și broșurile fizice din kit, ele urmând să fie transmise tuturor concurenților în preziua evenimentului într-un kit virtual, sub forma unui email care va conține toate flyerele și ofertele partenerilor.

Acest lucru vine și în ajutorul concurenților care astfel nu vor mai rătăci nici o informație de pe flyere de care, poate, la un moment, vor avea nevoie, de exemplu, un cod de reducere.

Excepție de la această regulă vor face, de exemplu, voucherele cu un cod unic per participant (numeric sau cod de bare) care nu poate fi în acest moment implementat în kitul virtual.

Reducerea consumului de hârtie din zona expo

Vom transmite dorința noastră de reducere a consumului de hârtie și către partenerii care vor avea un stand în zona de expo de la eveniment, cu rugămintea ca și ei să se alinieze politicii evenimentului. Mulți dintre parteneri au gândit deja diverse metode creative pentru a înmâna flyere și brosuri electronice 🙂 Excepție vor face bonurile fiscale și partenerii care prin natura activității lor au produse printate (ex. cărți, reviste).

Reducerea sacilor de garderobă

Pentru ediția 2016, rugăm participanții să vină cu propriul rucsac pentru garderoba, încercând în acest fel să reducem numărul de saci de plastic folosiți în această zonă și care se aruncă după eveniment.

Pentru cei care nu doresc să răspundă apelului nostru, vom avea saci de plastic, dar ne-am dori tare mult să găsim înțelegerea participanților și să nu fie nevoie să ii folosim :). De la următoarea ediție, sacii de plastic vor fi disponibili doar contra cost, astfel încât să existe un cost imediat al producerii de deșeuri.

Consum responsabil și susținerea producătorilor locali

O altă direcție importantă este că vom încerca mereu să controlam, pe cât posibil, achizițiile și să achiziționăm de la producatori responsabili, care nu lucrează cu angajați la limita sclaviei (sweatshops) sau copii.

In plus, vom încerca, unde este posibil, să lucrăm cu producatori locali pentru anumite achiziții, pentru a susține comunitatea locală, dar și pentru a reduce amprenta de carbon asociată transportului acelor produse.

Medalii realizate de un artist local

Pentru medalii lucrăm cu artiști/producători locali. Pentru cele mai multe ediții am lucrat cu dl. arhitect Aurel Ierulescu de la firma TekArt. Ne bucurăm că poate prin comanda pentru Gerar reușim să susținem câtuși de puțin activitatea lor.

Medalie Gerar 2015
Medalie Gerar 2015

Produsul din kit realizat Buff

Avem deja 3 ediții la care am lucrat cu Buff România să realizăm produsul – pentru kit. Ne-am bucurat mereu de ajutorul lor și am ales să lucrăm cu ei și nu cu producatori similari de bandane, pentru că avem siguranța unui produs calitativ – fabricat responsabil.

Chiar dacă nu sunt produse local, fabrica Buff este totuși situată în comunitatea noastră, în cea europeană, la Barcelona.

Mai multe lucruri despre certificările Buff puteți citi aici, iar despre implicarea lor în susținerea mediului aici.

Reutilizarea resurselor

Cupe de la Reciclare creativă – wunderkraft.ro

La ediția 2016, am decis să renunțăm la trofeele clasice și să găsim unele inedite. Acestea vor fi ptoduse cu un consum minim de resurse și, pe cât posibil, din materiale reciclate și reutilizabile. Aici meșterii de la Reciclare creativă – wunderkraft.ro au venit cu niște idei foarte frumoase care sperăm să le placă și fericților câștigători.

Reutilizare pancarte de încurajare

Cei care au participat la ediția 2015 au observat pancartele de încurajare, mulți au prins chiar mare drag de unele dintre ele. Toate cele care au rămas, le-am păstrat și le vom reutiliza pentru pancartele de anul acesta. Vom produce însă un autocolant nou, cu mesaje care sperăm să vă placă și mai mult.

Vom căuta să reutilizam cât mai mult signalistica și materialele promoționale sau suporturile pe care sunt produse.

Run Bazar

Run Bazar este un proiect initiat de People for Sport si Ro Club Maraton care incurajeaza donatiile de echipament sportiv care poate fi reutilizat.

La eveniment va exista un stand Run Bazar unde oricine poate dona echipament sportiv pe care nu il mai foloseste, poate schimba articole de echipament sportiv cu altele donate, sau poate lua un articol de echipament sportiv in schimbul unei donatii modice in bani.

Echipamentul colectat va fi donat catre beneficiarii unei cauze caritabile care implementeaza proiecte in domeniul sportului, iar banii colectati din donatii vor fi directionati catre platforma Galantom.

Susținerea unor cauze caritabile

Semimaratonul Gerar încurajează participanții să susțină prin fundraising voluntar individual cauzele caritabile partenere ale evenimentului utilizând Galantom. In plus, cauzele partenere vor avea posibilitatea să își promoveze proiectele în cadrul evenimentui. Detalii despre organizațiile partenere la ediția din acest an sunt disponibile pe site-ul evenimentului aici.