Continuăm seria de testimoniale inspiraționale Semimaraton Gerar 2.1 și am ajuns la povestea 4, unde ne vom întâlni cu o alergătoare care ne este tare dragă pentru ceea ce face și cum face, dar și pentru că este integralistă Semimaraton Gerar.

Puteți citi primele episoade aici:
Povestea I Mihai Godeanu aka Dragonu
Povestea II Theodor Manolache aka Forest Run
Povestea III Mirela Rușitoru aka Bucurie în alergare, cu costum

După 2 ani (am lipsit motivat, zicem noi, în 2021 și 2022, dar am închis prematur anul de alergare competitivă în 2020, cu o ediție chiar înainte de pandemie), ne-am întors, cu forțe proaspete și am deschis și un nou sezon de Semimaraton Gerar, respectiv 2.1 (pentru că Semimaraton Gerar 2.1. înseamnă deschiderea unui nou sezon de 10 ediții, în care vă și ne așteaptă surprize și momente de neuitat – cred că ediția 2.10, să ne țină Dumnezeu sănătoși până atunci, va însemna și predarea ștafetei către o noua echipă de organizare pe care încercăm să o creștem).

Ne-am propus ca în fiecare an să avem câteva sesiuni de inspirație în alergare, cu oameni care prin ceea ce fac și ceea ce sunt ne inspiră. Nu este o listă limitativă și dacă nu vă regăsiți în prima ediție 2.1. de testimoniale inspiraționale, asta nu înseamnă că voi nu ne inspirați, ci că mecanismul de identificare care a rulat pe lista de înscriși la un moment dat, nu v-a detectat. Rămâneți însă conectați pentru că sigur sigur veți primi un mesaj la un moment dat.

Acestea fiind spuse, într-un intro scurt, voi lăsa cuvintele să se împletească, ale noastre și ale persoanei din fiecare episod/poveste, iar pe voi vă invit să le citiți și să vă inspirați sau să visați.

ANA MARIA BELU (ROȘIOARĂ)

Ana-Maria Belu (Roșioară) sau Ana, cum obișnuiesc eu să-i spun, este o alergătoare cu experiență și răbdare, IT-ist de profesie (cum spuneam în prima poveste despre Dragonu, sunt mulți alergători care au ca și arie profesională IT-ul, iar una din explicații este aceea că IT-iștii ca și avocații au nevoie e un cool-down intens ? sau așteptăm să ne spună chiar ei de ce au ales alergarea, un om care se implică (este parte din organizarea Maratonului 1 Decembrie din Parcul IOR și o văd mereu cum reușește acolo să și trebăluiască ca o furnicuță, dar mai ales să și alerge în ziua cursei, după care revine în partea de organizare, cu multă eleganță și este maestru de ceremonii la premiere.

Eu am senzația că o știu pe Ana de când lumea, ne-am întâlnit de multe ori în curse, antrenamente, la petrecerile Ro Club Maraton (pentru cei care nu știu, adică sunt mai noi în tagma alergării, Ro Club Maraton a fost primul și cel mai mare club de alergători cotizanți din România și a deschis drumul către crearea de comunități de alergători, alergări de grup, întâlniri formale și informale de alergători și susținători, au făcut primele proiecte în România de fundraising sportiv).

Ana este un destoinic pace-maker (un alergător care aleargă la un ritm constant o cursă de maraton sau semi-maraton, purtând niște însemne distinctive: baloane sau vele/steag și ajută alergătorii din jurul lui să îndeplinească un anumit obiectiv de timp în cursa respectivă) și ne bucurăm de fiecare dată când alege, în mod altruist, să-și dăruiască cursa unui scop bun, respectiv să ajute alți alergători în visul lor. Ea este un long-distance runner – un alergător de distanță lungă, fiind pasionată și de ultra-maraton, fiind parte de mai multe ori din lotul României de ultra-maraton.

După cum spuneam mai sus, Ana este o integralistă Gerar – a participat la absolut toate edițiile, începând din anul 2011, însă nu am știut până la data acestui interviu că Semimaraton Gerar 2011 a fost prima ei cursă. Este clar așadar că pentru ea conotațiile Gerar sunt adânc întipărite și voluntar și involuntar când aude cuvântul “Gerar” se gândește la primele ei alergări, la prima cursă în alergare, la alergare pe zăpadă și cu Gerar.

Și cea mai puternică amintire a Anei legată de Gerar este tot pentru prima ediție de la care își amintește:

“Extrem de ger, de-abia mă apucasem de alergat. Nu cunoșteam pe nimeni, singura persoană pe care mi-o amintesc de-atunci era Oana (aka Solomon), care se agita de zor prin amfiteatru (nota noastră – a rămas la același stadiu de agitație și, deși trec anii, partea asta pare că este o constantă). Am plecat prea din față și prea tare, m-am apucat să depășesc pe urcare, așa că m-am tăiat pe coborâre. Era înainte să existe cronometrare cu chip la toate cursele, așa că am primit un bilețel la finish cu locul (12, am fost foarte mândră), numai că nu mi-a spus nimeni că trebuie să-l duc să mă noteze cineva. Așa că m-am trezit că nu apar deloc în clasament :D”

Ce amintiri frumoase ne-a scormonit și nouă Ana – la prima ediție, în 2011, pentru că nu existau partenerii noștri de la Bib Chip, am făcut cronometrare manuală – Gabriel Solomon a fost mult timp supranumit în echipa de organizare Mr. Chip – pentru că la finish nota inclusiv timpul de finish, iar Oana Solomon era însărcinată cu notarea numerelor de concurs la jumătatea traseului (nu se puteau nota timpii la fiecare tură ca să putem compara că nu s-a tăiat) și pentru a supraveghea distanța regulamentară între membri echipei – a fost o ediție cu mult Ger-ar, în care s-a înghețat cuviincios.

Tot pe atunci, din 2011 până în 2013 inclusiv, crosul era o cursă de 3.5 km (o singură tură de campus), cursă la care am renunțat pentru că nu era atât de populară și din 2014 s-a introdus proba individuală de 10.5 km.  

Gerar 2.1. reprezintă pentru Ana o revenire după 2 ani și o nouă provocare, fiind prima ediție la care va încerca să alerge mai tare și mai în viteză, să iasă din zona de conform, înscriindu-se la cursa de 10.5 km. De la a doua ediție până la a zecea ediție inclusiv a preferat proba de echipă pentru plăcerea de a alerga împreună, dar și pentru că îi plac distanțele mai lungi în detrimental alergărilor cu pulsul sus.

Pentru ediția 2.1. a Gerar, Ana și-ar dori “o doză zdravănă de ninsoare”, și chiar dacă știe că nu va fi foarte populară pentru această idee, crede că “dacă nu ajungi cu țurțuri pe tine la finish, parcă nu-i Gerar.” Am mai spus că și nouă ne place vremea asta pentru poezie, dar uneori trebuie să ne mulțumim cu ceea ce ni se oferă, așa că vom accepta cu brațele deschise orice vreme. Și Ana aleargă de obicei pe orice vreme, dar nu se împacă bine cu căldura și nici patinajul semi-artistic, în semi-alergare pe gheață nu o încântă. În mod clar însă are un suflet de copil pentru preferata este alergarea pe zăpadă proaspată și cu o ninsoare cu fulgi mari – nu poate exista ceva mai frumos.

Despre traseul de la Gerar, Ana ne-a mărturisit că nu stă foarte bine cu diferențele de nivel (este adevărat și că Bucuresți-ul nu-I un deal, iar în IOR, unde Ana se antrenează de obicei sunt extrem de puține pante), fapt pentru care preferă să urce panta de la Facultatea de Automatică pentru simplu fapt că e mai abruptă și mai scurtă “și măcar se termină mai repede” și dacă tot “mă scot din ritm, măcar scap de chin mai repede ?” Însă pentru cine se sperie de pantile de la Gerar, Ana îi spune că cea mai rapidă cursă a ei pe o distanță de semimaraton este realizată la una din edițiile Gerar, iar faptul că mereu temperature nu trece de 10 grade chiar în edițiile primăvăratice ale Semimaraton Gerar, o fac să fie rapidă pe acest traseu.

Ca și strategie de antrenament pentru această ediție Ana o va aplică pe cea “a îngrășări porcului în ajun” și va păstra modul normal de antrenament, iar înainte de cursă cu ceva vreme va introduce niște alergări pe viteză și niște pante, pe post de diversificare.

Pentru că aleargă în mod constant de peste 12 ani, nu are un mod anume de a se motiva, însă atunci când din diverse motive programul obișnuit de alergări îî este dat peste cap devine irascibilă.

Pe alți alergători îi recunoaște ușor după ceas, iar uneori aplică un cross-check cu pantofii. O dată identificat, prima întrebare pe care ar pune-o unui alergător este legată de preferințe în alergare – asflat versus trail, alergări lungi versus alergări de viteză. Iar pentru că este comodă, spre deosebire de Mirela despre care am scris în Povestea nr. 3 Gerar 2.1., Ana aleargă “fără mască” (adică necostumată), dar vă spuneam că adesea aleargă costumată în pacer, cu brațară și velă sau baloane, iar asta poate fi considerată ca un costum de super-erou.

Pentru că orele sunt înaintate, vă lăsăm cu motivația Anei pentru alergarea în echipă la Gerar, concurs care merită încercat musai în echipă, pentru că te distrezi mai bine în echipa (să râzi singur nu e la fel de distractiv), tragi mai tare ca să ții pasul cu coechipierii, iar “pantele se urcă mai ușor când ai cu cine să le-njuri!“ Pentru alergerea echipei mergi pe partea de divertisment și alege-ți ca și co-echipierii persoane cu care te poți distra în timpul cursei, pentru că nici un PB sau competiție nu merită să te iei prea în serios, iar timpul petrecut cu oameni cu care rezonezi este mai valoros și mai frumos.

Și pentru că și noi prețuim în mod special alergarea în echipă, în această perioadă împreună cu partenerii de la Pilot Books vă dăm ocazia să nu alergați degeaba în echipă, ci să împărtășiți și bucuria de a citi o carte despre alergare.

Detalii despre concursul nostru “We run as One! We read as One!” aici: https://gerar.ro/we-run-as-one-we-read-as-one/